O poveste construită strat cu strat.

Unele povești nu se măsoară doar în ani. Se măsoară în oameni, în mâini care au creat, în încredere, în curaj și în miile de momente transformate în bijuterii.

În 2026, GIA împlinește 30 de ani.

Trei decenii de aur, pietre prețioase și măiestrie, dar mai ales trei decenii de oameni. O aniversare pe care am ales să o celebrăm așa cum simțim că ne reprezintă astăzi: în jurul unei mese lungi, într-o grădină, alături de cei care au făcut și continuă să facă parte din povestea noastră.

Povestea GIA a început în 1996

GIA s-a născut din pasiunea lui Dan Săvescu pentru bijuterie și pentru lucrul făcut temeinic.

Într-o perioadă în care lucrurile se construiau altfel, Dan și-a creat propriul atelier și propriul catalog de bijuterii. A învățat, a experimentat si a lucrat direct cu aurul, punând bazele unei identități care avea să se contureze, firesc, în timp.

Dar niciun brand care ajunge la 30 de ani nu este povestea unui singur om.

În jurul lui Dan s-au format oameni care au rămas.

Elena, astăzi mâna dreaptă a lui Dan și a Dianei, este una dintre prezențele care cunosc GIA nu doar din documente sau fotografii, ci din viața de zi cu zi. A fost acolo în anii de construcție, în perioadele de schimbare, în zilele aglomerate și în momentele importante. Este parte din memoria vie a companiei și din continuitatea ei.

Alături de ea, Cristi Chira, bijutier și unul dintre veteranii atelierului GIA, și-a început drumul ca ucenic al lui Dan încă din adolescență. A crescut odată cu atelierul, iar mâinile lui au transformat, de-a lungul anilor, nenumărate idei în bijuterii adevărate.

Sunt oameni care nu apar întotdeauna în fața camerei, dar fără de care povestea nu ar fi aceeași.

Respect pentru trecut. Energie pentru viitor.

Ultimii zece ani au adus un nou capitol GIA, odată cu implicarea Dianei, astăzi alături de Dan în dezvoltarea și direcția creativă a brandului.

O generație nouă nu înseamnă să ștergi ceea ce a existat înainte. Dimpotrivă.

Înseamnă să ai privilegiul unei fundații solide pe care să poți construi mai departe.

Au venit idei noi, colecții, colaborări internaționale, o nouă identitate vizuală și un mod diferit de a spune povestea bijuteriei. Dar au rămas aceleași lucruri esențiale: respectul pentru meserie, pentru materiale, pentru oameni și pentru încrederea clientelor noastre.

Poate acesta este unul dintre secretele unei povești care rezistă 30 de ani: să știe să se reinventeze fără să-și piardă esența.

De ce perle pentru 30 de ani?

Pentru această aniversare am ales perla ca fir roșu al serii. Nu întâmplător.

O perlă naturală are nevoie de timp pentru a deveni ceea ce este. Crește încet, strat după strat, iar frumusețea ei nu poate fi grăbită.

Ne-am regăsit foarte mult în această imagine și există o coincidență pe care am iubit-o: 30 de ani reprezintă, în tradiția aniversărilor, jubileul perlei.

Astfel, grădina a fost îmbrăcată în perle naturale Yana Nesper (partenerul nostru de încredere), piese pe care invitații nu doar le-au privit, ci le-au putut atinge, proba și purta. Am descoperit împreună, prin imagini, povestea fascinantă a perlelor și drumul lor până la bijuteriile care ajung să fie păstrate o viață.

O masă lungă, pentru o poveste construită împreună

Am ales ca aniversarea să nu fie un eveniment rigid, ci o experiență. O masă lungă, în grădina Casei Pâinii Prospero, pentru că ne-am dorit ca oamenii să stea aproape unii de ceilalți.

Mâncarea, pâinea artizanală, deserturile și atmosfera au completat firesc povestea serii, iar bijuteriile s-au întâlnit cu lucrurile simple și autentice, făcute cu mâna și cu răbdare.

La styling corner, perlele au fost purtate, combinate și fotografiate, transformându-se pentru câteva clipe din obiecte expuse în povești personale.

Iar tortul aniversar nu a venit „gata”.

Invitatele noastre au primit mănuși și l-au decorat împreună cu fructe. Un gest simplu, dar poate una dintre cele mai frumoase metafore ale serii.

Pentru că nici GIA nu a fost construită de o singură persoană.

Fiecare a pus ceva.

30 de ani înseamnă oameni

Înseamnă mâinile care au lucrat aurul.

Oamenii care au venit la muncă zi după zi.

Ideile care au părut uneori prea îndrăznețe și apoi au prins viață.

Clientele care au revenit și ne-au încredințat cele mai importante momente ale lor.

Înseamnă cereri în căsătorie, aniversări, nașteri, reușite, daruri și bijuterii cumpărate pur și simplu pentru bucuria de a celebra viața. 

Pentru că acesta este unul dintre lucrurile extraordinare pe care le poate face o bijuterie: poate păstra timpul.

Un inel de logodnă poate păstra emoția unei promisiuni.

Un colier din aur poate deveni amintirea unei aniversări.

O pereche de cercei din aur poate spune „m-am gândit la tine”.

Iar o perlă ne poate aminti că lucrurile cu adevărat frumoase au nevoie de timp.

 

Și povestea continuă.